Noi vrem multe dar nu toate se pot materializa pentru ca pur si simplu asa e jocu'. Regulile asa spun, asa facem, fie ca ne place fie ca nu. Cu asta gresesc romanii, ei in loc sa faca cum zice legea, nu! Facem cum vrea fiecare. Ne descurcam. De aia suntem unde suntem. Daca facem conform regulilor sa facem pana la capat, si nu pina la capat.
Nu toate regulile trebuie respectate. Cele care nu se bazează pe argumente raţionale trebuie combătute şi schimbate, mai ales dacă afectează negativ viaţa oamenilor. O astfel de regulă e decizia din 1993, pe care repet, o contestă majoritatea lingviştilor. Dacă aceia care sînt specialişti în domeniu spun că regula nu e bună şi că a fost luată din motive politice, atunci asta trebuie să te pună pe gînduri atunci cînd în calitate de adult te decizi dacă respecţi sau nu regula respectivă. Nerespectarea deciziei din 1993 nu va aduce anarhie, ba din contră va aduce ordine şi claritate, pentru că scrisul cu "î" peste tot face limba mai simplă, mai logică, mai puţin încărcată cu excepţii de care să se ţină seama şi care predispun la greşeli de ortografie.
Şi nu e vorba că face oricine ce vrea, ci tocmai invers, lumea va scrie corect pentru că se elimină regulile arbitrare după care sunetul "Î" se scrie cînd "Î", cînd "Â". E vorba de reguli arbitrare, fără nici o logică. Decizia din 1993 e o astfel de regulă, fără bază ştiinţifică şi plină de contradicţii, din care unele sînt prezentate mai jos.
==========================
Există foarte multe cuvinte cu sunetul "Î" la interior care nu sînt de origine latină, dau mai jos cîteva exemple:
mînz - provine din albaneză
brînză - nu se ştie de unde provine
gît - provine din slavă (rusă)
mîl - provine din ucraineană
mîndru - provine din slavă (rusă)
Există multe cuvinte cu sunetul "Î" la interior care sînt de origine latină, dar litera originală era "I", de exemplu:
rîu - provine din latinescul "rivus"
sîn - provine din latinescul "sinus"
rîs - provine din latinescul "risus"
Există cuvinte cu sunetul "Î" la interior care sînt de origine latină, dar litera originală era "U", de exemplu:
adînc - provine din latinescul "aduncus"
============================
Argumentul că folosirea lui "Â" în interiorul cuvintelor duce la semnalarea faptului că ele provin din latină este o poveste de adormit copii. Acest argument se aplică în unele cazuri, dar în altele (aproape la fel de multe) nu se aplică, deoarece e vorba fie de cuvinte provenite din alte limbi, fie de cuvinte latine unde litera originală era "I" sau "U". Ce rost are atunci să le considerăm pe toate ca fiind cuvinte latineşti la care litera originală era "A" care ar trebui transformat în "Â" ? Nici un rost, e o prostie care complică lucrurile. Limba română are propria ei logică internă, iar scrisul cu "Î" peste tot este cel mai eficient şi mai puţin predispus la greşeli de ortografie.
Dar dacă nu mă înșel, și francezii scriu fenêtre pentru simplul motiv că în latină era fenestra. Se prea poate să fie o prostie, atât din partea noastră cât și din a lor - dar așa sunt regulile de scriere.
Francezii nu şi-au adaptat niciodată ortografia pentru ca să semene cu latina, asta e doar o specialitate românească, nemaiîntîlnită nicăieri în lume. E o mare diferenţă între franceză şi română în ce priveşte diacriticele. La francezi majoritatea diacriticelor sînt accente (ascuţit, grav, circumflex) şi ele nu modifică litera ca atare, ci doar pronunţia ei. Cu alte cuvinte toate E-urile, indiferent ce accent au sînt tot E-uri, numai că se pronunţă diferit, unele mai puternic, altele mai înfundat. Dar E-ul rămîne E, nu se transformă în altă literă. Iar treaba cu ê stă în felul următor. Acesta este un "E cu accent circumflex" şi a primit acest accent pentru că se pronunţă într-un fel special:
====================
http://en.wikipedia.org/wiki/CircumflexFrench. The circumflex is used on â, ê, î, ô, û, and, in some varieties of the language, such as in Belgian pronunciation, these vowels are often long; fête ("party") is longer than fait ("fact").
====================
Deci în cazul "fênetre" accentul circumflex semnalizează pronunţia specială a lui E, adică un E lungit. Litera E nu a fost introdusă ulterior în cuvînt, ea a existat dintotdeauna, numai că i s-a adăugat un accent. Deci nu s-a scris niciodată "fônetre" sau fînetre", ci doar "fênetre".
acum, partea cu originea latină a limbii române aş vrea s-o cred, numai că am o mare problemă de logică. cum se face că românii vorbesc aceeaşi limbă pe întreg teritoriul ţării, iar romanii au cucerit abia sudul ţării? nu au rezistat mai mult de 300 de ani şi au abandonat provincia din cauza războaielor de gherilă duse de dacii liberi de dincolo de Carpaţi! avînd în vedere că pe vremea aia informaţia circula mai greu, nu exista presă scrisă, radio sau TV şi nici măcar Internet, cum de dacii liberi au adoptat limba invadatorului? (în pofida rezistenţei, pe columna lui traian romanii au consemnat că numai în lanţuri îi puteau stăpîni pe daci)
Teoria mea în cazul ăsta e mult mai simplă. Românii au o capacitate de adaptare foarte mare, atît în caz de situaţii pozitive, cît şi în caz de situaţii negative (adică atunci cînd sînt asupriţi, fraieriţi, spălaţi la creier, etc.). Faptul că latina s-a impus aşa de repede pe teritoriul Daciei se datorează probabil faptului că latina era o limbă matură, în mod sigur mai dezvoltată şi mai adaptată decît limba de la acea vreme. Romanii aveau alături de greci cea mai bună cultură din acele timpuri şi nu e de mirare că dacii au adoptat latina. Pare de mirare că limba dacă a dispărut aproape fără urmă, deşi acelaşi lucru s-a întîmplat cu limbile vorbite în alte teritorii cucerite de romani, de exemplu Franţa şi Spania. Toată lumea a auzit de Asterix şi Obelix, personajele de desene animate, însă limba vorbită de gali nu s-a păstrat, deşi este evident că un popor care le-a pus mari probleme romanilor nu se putea afla în epoca de piatră. În mod sigur şi dacii aveau o limbă cît de cît conturată, însă la fel ca galii au abandonat-o în favoarea uneia mai moderne. Însă asta nu înseamnă că acum ar trebui ca românii să-şi abandoneze limba şi să preia engleza, limba română de acum e o limbă modernă şi adaptabilă, vorbită de cîteva zeci de milioane de oameni.
acum, revenind la scrierea cu î din i, pentru traduceri (şi scris în general) este mult mai practică:
- ocupă mai puţin spaţiu
- o regulă simplă prin utilizarea unei singure litere pentru sunetul î (este aberant folosirea a două litere pentru redarea aceluiaşi sunet, este neproductiv)
- uşor de utilizat pentru tastaturile de programator unde pe litera, A se poate utiliza simplu Ă şi pe I litera Î, pe T litera Ţ şi pe S litera Ş (utilizare cu AltGr); lui  i-se poate găsi un loc pe undeva în dreapta tasraturii
- litera  păstrează un loc de onoare în familia cuvîntului "român" (excepţia care confirmă regula)
pentru sunt şi sînt sincer nu am preferinţe, ambele sînt admise şi propun să le folosească fiecare după cît de latin se simte fiecare, eu unul găsesc sînt mai uşor şi rapid de pronunţat, iar şirurile traduse sînt mai scurte (ceea ce de multe ori contează!)
Aşa e, treaba asta poate părea un moft, dar nu e, e chiar un argument practic foarte important cînd vine vorba de traducerea programelor de calculator. Litera "Î" fiind mai suplă decît "Â" sau "U" îi ajută pe traducători să scurteze şirurile în aşa fel încît să încapă în panourile care uneori nu sînt extensibile, mai ales dacă e vorba de fraze mai mari, ce conţin mai multe cuvinte cu "Î" la interiorul lor şi conţin şi cuvîntul "sînt".
